Ce este deficiența de vedere


Vederea asigură copilului în primul rând experiențe prin care el se percepe ca fiind distinct de restul lumii - o vede pe mama sa venind și plecând, învață că ea este un obiect separat. Pornind de la rolul mare pe care îl joacă vederea în procesul de formare al conceptului de sine: Deficientul vizual explorează lumea obiectelor numai prin tact - îi ia mai mult timp să-și descopere părțile corpului, de obicei face această descoperire atunci când reușește să le exploreze cu gura; Prezența mamei este cunoscută la început numai prin tact, iar ulterior prin asocierea prezenței ei cu sunetele pe care ea le produce - această asociere apare mai târziu, ca cea vizuală a copilului normal; Imaginea corporală se formează prin explorare tactilă și mai târziu prin intermediul comunicării și feedback-ului verbal; Numărul de relații sociale limitate se datorează și supraprotecției părinților care încearcă să-l țină la distanță de eventualele feedback-uri negative și datorită experiențelor școlare când educatorii fac concesii speciale sau nu sunt realiști în formularea așteptărilor lor. Toate acestea pot constitui piedici în construirea unui concept de sine realist. Uneori nu doar succesul contribuie la formarea lui, ci și eșecul, esențial pentru adaptarea generală și vocațională.

Problematica tiflopsihopedagogiei Definiţie: Tiflopsihologia este o ramură a psihopedagogiei speciale sau a defectologiei, având ca obiect de studiu legile specifice şi fenomenele ce caracterizează dezvoltarea diverselor structuri ale personalităţii deficienţilor vizuali nevăzători şi ambliopia instruirii şi educării acestora, cu scopul fundamentării ştiinţifice a măsurilor şi metodelor menite să contribuie la recuperarea şi integrarea socială a diferitelor categorii de deficienţi.

Iniţial, deficienţa de vedere poate produce un dezechilibru la nivel comportamental, influenţând, negativ, relaţiile subiectului cu mediul înconjurător. La deficienţii de vedere din naştere, deşi apar dificultăţi de relaţionare, tensiunile interioare sunt mai reduse, spre deosebire de deficienţa de vedere survenită accidente, boli unde dezechilibrele sunt foarte puternice, iar frustrările îl marchează pe individ toată ce este deficiența de vedere.

Este de menţionat faptul că în problematica tiflopsihologiei intră nu doar cazurile de cecitate totală, dar şi categoriile de deficienţi care prezintă diferite grade de diminuare a vederii, de la ambliopia uşoară până la ambliopia gravă şi cecitatea practică orbii cu vedere reziduală. Tiflologia, cu subramurile ei, tiflopsihologia şi tiflopedagogia, marchează şi ea caracterul de disciplină de graniţă din cadrul psihopedagogiei speciale defectologiei şi este centrată pe studiul particularităţilor psihice ale deficienţei de vedere, evoluţia activităţii psihice şi dezvoltarea operaţiilor instrumentale, constituirea structurilor de personalitate şi organizarea activităţii instructiv—educative, a celor educaţional—recuperative în vederea pregătirii subiectului pentru viaţă.

În acest scop, din tiflopsihologie s-a diferenţiat o parte specială, denumită tiflometodică, axată pe metodologia predării disciplinelor de studiu cuprinse în programa şcolarăiar din tiflopsihopedagogie s-a constituit tiflotehnica, ca parte teoretico-practică a construirii şi folosirii materialului didactic şi a aparaturii de utilizare în activităţile scolare.

hipermetropia progresează stabilitatea vederii

Deficienţa vizuală poate fi parţială, cand diminuarea acuităţii vizuale centrale este cuprinsă între 0,05 — 0,2 ambliopia sau totală cecitatea. Unele societăţi din antichitate, cât şi de mai târziu, valorizau pe unii nevăzători pentru înţelepciunea de care dădeau dovadă, şi din rândul lor se constituia sfatul comunităţii sfetnicii. Despre Homer, autor al Iliadei şi Odiseei, se spune că era nevăzător, iar justiţia era înfăţişată prin chipul zeiţei Atena, legată la ochi.

Aceiaşi apreciere deosebită pentru competenţa nevăzătorilor l-ar fi determinat pe cunoscutul filosof Democrit î. Mai târziu, Aristotel, preocupat de această deficienţă, ce este deficiența de vedere încercat să explice orbirea din perspectivă filosofică şi a subliniat implicaţiile acesteia în dezvoltarea fiinţei umane.

Etiologie şi clasificare în deficienţa de vedere Nu există factori deosebiţi care să determine pierderea totală sau numai parţială a vederii, şi de aceea cauzele cecităţii şi ambliopiei nu pot fi studiate separat.

Astfel, gravitatea deficienţei este dependentă şi de modul cum sunt receptaţi de organism factorii respectivi, vârsta la care se produce deficienţa, rezistenţa organismului sau fragilitatea acestuia, capacitatea individului de a depăşi momentele grele, etc.

Să înțelegem orbirea

Ca atare, dintre cele mai cunoscute şi frecvente cauze şi forme ale deficienţei de vedere le menţionăm pe următoarele: 2.

Tulburările refracţiei oculare ametropiile Formarea imaginii retiniene normale depinde de ce este deficiența de vedere elemente principale: - în primul rând, de starea de refracţie a ochiului ; - în al doilea rând, de transparenţa perfectă a mediilor refrigerente. Rezultă că principala condiţie pentru formare corectă şi adecvată a imaginilor pe retină constă în structura normală a globului ocular fig.

Ochiul care prezintă o refracţie normală se numeşte emetrop, iar tulburările de refracţie se numesc ametropii, iar funcţionalitatea normală depinde de integritatea tuturor elementelor externe şi interne.

Ochiul miop prezintă anomalii morfofuncţionale, din care rezultă formarea focarului razelor de lumină în faţa retinei, astfel încât imaginea retiniană devine neclară fig. Miopul percepe clar obiectele aflate în apropiere, acestea fiind exact reproduse pe retină, spre deosebire de obiectele aflate la distanţe mai mari, care sunt văzute difuz. Corectarea optică a miopiei se realizează cu lentile divergente, Obiectul concave notate cu minus. Imaginea Fig 2. Creşterea miopiei benigne continuă, de obicei, numai până la vârsta de ani atât cât există tendinţa de creştere a întregului organism.

În general, miopia benignă nu depăşeşte 6 până la 10 dioptrii. Aceasta trebuie privită ca o afecţiune oculară gravă, prezentând o tendinţă progresivă, ceea ce face să se ajungă uneori la dioptrii. În cazul miopiei ce prezintă multe dioptrii, corectarea nu se poate realiza decât partial. Hipermetropia Constă într-o refracţie diminuată sau într-o micşorare a diametrului antero- posterior al ochiului, astfel încât focarul principal al razelor de lumină se formează în spatele retinei, imaginea retinei fiind, de asemenea neclară.

Obiectele sunt percepute mai clar la distanţă şi mai difuz în apropiere. Copii şi tinerii compensează relativ uşor hipermetropia mică şi medie prin procesul acomodării, fiind ce este deficiența de vedere, în acest caz, de hipermetropie latentă nu sunt necesare mijloace optice — lentile. Hipermetropia nu trebuie confundată cu presbiopia presbiţiacare nu este un viciu de refracţie, ci o manifestare fiziologică pentru vârstele de peste ani, datorându-se pierderii elasticităţii cristalinului, deci a acomodării.

Astigmatismul Datorat unei structuri deficitare a corneei care prezintă în fiecare meridian o altă putere ce este deficiența de vedere refracţie, rezultă imagini retiniene deformate punctul poate fi văzut ca virgulă, cercul ca un elipsoid. Si astigmatismul poate cuprinde forme particulare de tipul miopic, hipermetropic şi foarte rar astigmatism pur.

Corijarea optică se obţine cu ajutorul lentilelor cilindrice. Astigmatismul mare şi congenital se asociază, frecvent, cu o ambliopie înnăscută.

Cum este diagnosticată deficiența de vedere?

Anizometropia Este determinată de existenţa unei diferenţe de refracţie intre cei doi ochi din care unul este emetrop iar celălalt cu tulburări de refracţie ametrop. Există şi posibilitatea ca ambii ochi să fie ametropi, dar cu puteri de refracţie diferite. Afecţiunile corneei pot fi congenitale sau dobândite. Cele congenitale cum sunt alterările de transparenţă şi sclerocorneea duc în final la opacifierea corneei.

Cele dobândite constau în scăderi de giferite grade ale acuităţii vizuale produse prin leziuni inflamatorii ale corneei. Keratita Se manifestă in a doua decadă de vârstă prin creşterea distorsiunii câmpului vizual şi a vederii la distanţă.

Este recomandat transplantul de cornee keratoplastie şi lentile de contact rigide. Leucomul Sau opacifierea corneană cicatriceală — apariţia unei cicatrici groase, albe, care suprimă parţial sau total transparenţa corneei prin blocarea circulaţiei umorii apoase rezultând scăderea sensibilităţii de contrast, a acuităţii vizuale şi apariţia scotoamelor. Keratomalcia Dintre procesele distrofice grave şi ireversibile ale corneei trebuie amintită keratomalcia carenţa vitaminei Acare se manifestă la sugarul cu distrofie generală.

Necroza Uscarea corneei sau necroza constituie un fenomen secundar ce se poate manifesta după unele afecţiuni conjunctivale grave trahom. Oprirea secreţiei lacrimale şi lipsa umectării ochiului cu lichidul lacrimal cauzează opacifierea corneei şi instalarea unui defect vizual ireversibil. Afecţiunile irisului a.

Afecțiunile ochilor 10 timp citire Orbirea și deficiența de vedere Distribuiți pe Să înțelegem orbirea Orbirea sau tulburarea de vedere cunoscută și ca vedere slabă sau deficiență de vedere este o dizabilitate vizuală care nu se poate corecta complet sau chiar deloc cu mijloace chirurgicale, tratamente medicale, sau lentile pe bază de prescripție ochelari de vedere sau lentile de contact.

Necesită corijare cu lentile obscure, iluminat slab, protejare de soare. Atrofia irisului şi tulburările de dinamică pupilară Acestea conduc la ambliopie de deferite grade fiind necesară protejarea de soare, lentile obscure şi iluminat slab. Afecţiunile cristalinului a. Cataracta Congenitală sau dobândită, constă în opacifierea totală sau parţială a cristalinului şi are la bază cauze de genul intoxicaţiilor medicamentoase, agenţilor fizici, rubeolei, etc.

Se manifestă prin diminuareaacuităţii vizuale, fotofobie, nistagmus, îngustare a câmpului vizual periferic ş. Afakiile Constau într-o lipsă a cristalinului fie congenitală, fie postoperatorie şi se corectează cu lentile sferice, cilindrice, lentile corneene, lentile de contact sau prin cristalin artificial c. Luxaţiile de cristalin Sunt deplasări de cristalin ce apar în urma unor traumatisme şi pot duce la glaucom d.

05 06 2018 Laborator deficiente de vedere

Sindromul Marfan Este o afecţiune ereditară ce constă în deplasarea cristalinului şi se manifestă prin diminuarea acuităţii vizuale, miopie, dislocarea pupilei, deslipire de retină, disocierea cristalinului, strabism, nistagmus şi ochi de culori diferite 2.

Afecţiunile retinei retinopatiile ce pot fi congenitale sau dobândite. Retinopatiile privesc organul propriu-zis de recepţie a imaginii vizuale, fiind periculoase pentru funcţia vizuală. Ele diminuează acuitatea vizuală centrală, vederea cromatică şi diurnă, ca şi acuitatea vizuală periferică, vederea crepusculară, cu păstrarea relativă ce este deficiența de vedere acuităţii vizuale centrale.

În această categorie se încadrează : atrofia optică, degenerescenţa retiniană ereditară şi ablazia centrului retinei albinismul şi nictalopia. Retinopatiile dobândite privesc dezlipirea de retină, afecţiunile vasculare ale ochiului, boli generale cu accidente retiniene şi tumorile maligne ale retinei iar retinopatiile congenitale duc, de cele mai multe ori, la cecitate orbire.

Albinismul Carenţa totală sau parţială a pigmentului retinei, irisului, părului, pielii — este o boală ereditară ce duce în cele mai multe cazuri la fotofobie, scăderea acuităţii vizuale, nistagmus, câmp vizual variabil, astigmatism. De obicei, nu progresează şi se corectează cu lentile colorate sau obscure şi necesită o iluminare slabă.

Colobomul retinian Constă în fisuri sau deformări ale retinei şi malformaţii ale nervului optic. Retinita pigmentară Constă în îngustarea concentrică a câmpului vizual până la vederea tubulară, scăderea acuităţii vizuale şi a sensibilităţii cromatice.

Retinopatia diabetică Afecţiunea este ereditară şi se manifestă prin diplopie, pierderea vederii cromatice şi a câmpului vizual, diminuarea acuităţii vizuale, dezlipiri de retină, defecte de refracţie şi poate genera glaucom şi cataractă şi să se asocieze cu afecţiuni cardiovasculare şi respiratorii Dezlipirea de retină Înseamnă desprinderea unei părţi a retinei, însoţită de atrofierea acesteia şi cu următoarele simptome : apariţia razelor intermitente ; dureri intraoculare datorate efortului de acomodare ; pierderea câmpului vizual ; micropsii ; deteriorarea sensibilităţii cromatice şi a acuităţii vizuale.

Ghid deficiente vaz - GIFTED (FOR) YOU Project

Acromatopsia Este o boală ereditară ce constă în deformarea conurilor şi duce la cecitate totală la culori, având ca urmare o diminuare a acuităţii vizuale, fotofobie şi nistagmus. Ulterior, pe parcursul evoluţiei, câmpul vizual se păstrează normal, iar nistagmusul şi fotofobia se diminuează odată cu înaintarea în vârstă. Necesită protecţie solară şi iluminare slabă. Afecţiunile de la nivelul nervului optic şi al căilor optice intracraniene. Aceste tulburări pot fi localizate în interiorul globului ocular, la nivelul papilei optice, sau în spatele ochiului.

Ele sunt cauzate de procese inflamatorii, modificări degenerative, afecţiuni retrobulbare ale nervului optic prin intoxicaţii, tumori, traumatisme, afecţiuni ale traiectului optic, atrofia nervului optic.

  1. Dacă soțul are o vedere slabă
  2. Durere de inimă vedere slabă
  3. Dușmani ai bunei viziuni
  4. Cum se realizează 100 de viziuni
  5. Ce este o deficiență de vedere?
  6. Nu doar persoanele în vârstă sunt afectate de problemele de vedere.

Formele cecităţii corticale Din tabloul clinic al afecţiunilor centrilor vizuali superiori fac parte : scotoamele pete oarbe sau puncte albe în câmpul vizualfotopsiile fenomene de exercitare optică de tipul unor fulgere şi scânteiaccese epileptiforme cu halucinaţii vizuale, cecitatea psihică se numeşte şi agnozie optică şi înseamnă imposibilitatea de a identifica vizual, obiectele, pacientul trebuie să recurgă la investigaţii tactile, auditive şi olfactive.

O menţiune aparte o facem în legătură cu glaucomul ce este o afecţiune extrem de gravăsimptomul principal fiind creşterea tensiunii intraoculare ce duce la excavaţia papilei şi la atrofierea globului ocular. Are caracter progresiv, leziunile apărute fiind ireversibile şi constituie, de multe ori, o cauză a orbirii la vârstele adulte. Se caracterizează prin dereglări ale campului vizual restrângerea acestuiatulburări ale sensibilităţii cromatice, lăcrimare excesivă, fotofobie,opacifierea cristalinului.

Este o boală evolutivă ce duce iremediabil la orbire.

Cum apar deficiențele de vedere?

Pe parcursul evoluţiei bolii apar dureri ale globului ocular, stări de vertij, lărgirea petei oarbe şi scotoame. Aceeaşi subliniere o merită şi strabismul ce constă în tulburări în structura orbitei, a muşchilor oculari, a fuziunii imaginilor. Strabismul poate fi latent heterotrofia şi manifest. Strabismul latent este caracterizat de faptul că poziţia strabică a ochiului nu este vizibilă, iar deviaţia poate fi compensată printr-un efort muscular suplimentar.

Se corectează prin acoperirea unui ochi şi folosirea de ochelari. În cazul strabismului manifest estropiadevierea ochiului este vizibilă uşor. Este de două feluri : - strabism paralitic apare brusc, în urma unui paralizii sau după atrofia unui muşchi sau grup de muşchi oculari ; - strabism concomitent ochiul strabic urmează celălalt ochi în toate mişcările lui şi cu acelaşi unghi de deviaţie.

Este mai frecvent la vârsta antepreşcolară sau preşcolară, fiind progresiv. Dezvoltarea psihică a persoanelor cu deficienţă de vedere Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală, dacă persoana îşi desfăşoară viaţa într-un mediu favorabil din punct de vedere cultural şi afectiv.

masa de exerciții pentru vedere video obține-ți vederea înapoi

Percepţia Caracteristicile psihice pot fi afectate — mai mult sau mai puţin. Astfel, percepţia depinde de forma şi gradul deficienţei, de vârstă şi de dezvoltarea psihică a subiectului. Ea este fragmentată, cu prezenţa unor imagini neclare şi frecvent distorsionate.

Desigur, dificultăţile sunt legate de gravitatea deficienţei de vedere. Ştefan subliniază, că în condiţiile cecităţii, uneori cu resturi de vedere, caracterul sărac, incomplet şi eronat al percepţiilor se accentuează şi prin aceasta schemele perceptive nu contribuie, nemijlocit, la declanşarea reprezentărilor şi la actualizarea imaginilor complexe.

Ce este o deficiență de vedere?

De aici deducem că ce este deficiența de vedere mintal poate fi scăzut în anumite cazuri, datorită unei dificile actualizări a imaginii, ceea ce duce la întârzieri în planul gândirii şi al achiziţiei operaţiilor instrumentale. Există o serie de măsuri bazate pe compensare, care antrenează, perfecţionează şi dezvoltă percepţia vizuală.

su jok a îmbunătățit viziunea ceas de vedere orb online

Aceste măsuri se dovedesc a fi de ajutor, mai ales atunci când ele se corelează cu antrenarea altor modalităţi de recepţie, cum sunt cele tactil-kinestezice invocându-se cât mai des experienţa optică anterioară a subiectului. Reprezentările În ceea ce priveşte reprezentările, caracterizarea lor se face în funcţie de forma deficienţei de vedere şi de momentul apariţiei acesteia. Reprezentările sunt dependente şi de integritatea analizatorilor.

Pentru persoanele cu deficit congenital, imaginile mintale sunt legate de componentele auditive. La deficientul tardiv sau în ambliopie, există urme ale unor imagini mentale ce sunt stimulate verbal. La nevăzători, are loc formarea şi dezvoltarea unor reprezentări spaţiale pe baza explorării tactil-kinestezice a obiectelor. Volumul, forţa, cantitatea şi calitatea reprezentărilor sunt ce este deficiența de vedere decalaj faţă de cunoştinţele verbale, ceea ce se observă iniţial în recunoaşterea unor obiecte sau fenomene şi în capacitatea redusă de actualizare a unor caracteristici definitorii.

Gândirea şi limbajul Decalajul de care vorbeam anterior, ce este deficiența de vedere instalează datorită dezvoltării limbajului, a comunicării şi existenţei unui volum redus de imagini. Desigur, acest fenomen apare în favoarea vorbirii, tocmai datorită dificultăţilor ivite în actualizările imaginilor percepute.

Acest lucru duce pentru început la o stimulare parţială a gândirii, care nu dispune de un suport intuitiv, ajungându-se la dificultăţi în folosirea generalizărilor şi abstractizărilor fapt care poate fi recuperat ulterior. Este redusă şi capacitatea de analiză şi sinteză optică, care se accentuează când este prezent şi un retard mintal, şi în felul acesta apar dificultăţi în însuşirea operaţiilor instrumentale. Atât gândirea cât şi vorbirea se sprijină pe date senzoriale ale realităţii obiective, date cu ajutorul cărora se elaborează noţiuni, judecăţi, raţionamente.