Din ce punct de vedere nu iau, Primarul Din Suceava: ”Dacă Nu Se Relaxeaza Carantinai, Murim Economic” | Libertatea


Miercuri, 06 mai Ultimul update Miercuri, 06 maiPrimarul municipiului Suceava, Ion Lungu, i-a cerut premierului Ludovic Orban să reanalizeze situația cu privire la păstrarea măsurii carantinării după data de 15 mai.

miopie și ereditate

Edilul spune că se gândește mai ales la faptul că pierderile economice sunt însemnate, relatează Agerpres. Oamenii de afaceri se plâng că nu au forţă de muncă.

Account Options

Aceste măsuri de carantină, cu aceste filtre în oraşul nostru, au dus la scăderea numărului de muncitori care intră în Suceava şi lucrează la diverse firme. Trebuie să facem tot posibilul să relaxăm aceste deplasări în interesul activităţilor economice, pentru că dacă ne uităm din punct de vedere sanitar, al epidemiei, şi să facem o comparaţie cu ce era acum cinci săptămâni, când am intrat în carantină, astăzi parcă suntem puţin mai liniştiţi.

efectul nutriției asupra vederii umane

Primarul a solicitat conducerii DSP Suceava să realizeze o situaţie a persoanelor infectate cu noul coronavirus, dar şi a celor vindecate, pe localităţi, pentru ca situaţia să fie relevantă în perspectiva unei decizii privind ridicarea măsurii de carantinare a oraşului, mai scrie Agerpres. Citeşte şi:.

miopie, diferențe congenitale și dobândite